Din episodul anterior:

mix

Săptămâna trecută, se credea preşedinte. Nu se credea cine ştie ce preşedinte; se credea Traian „the fucking pirate” Băsescu. Probabil că din cauză că se culcă prea des cu el, a ajuns să uite cine se trezeşte (o fi şi din cauză că se urcă în pat pe o parte şi se dă jos pe cealaltă – că Piratul pare cam neliniştit în ultima vreme); şi a insinuat ca aceasta comisie de anchetă ar fi o reîncarnare a celor 322 (păi divo ca să poată fi astia 9 confundaţi cu cei 322, mătăluţă ar trebui să te confunzi cu Băse).

Oricum, domniţa noastră, săptămâna asta a demonstrat că este o adeptă a filosofiei guţianiste, care în formă pură, aşa cum a fost enunţată de către teoreticianul Nicollo Guţini, spunea: „Am greşit şi eu, dar cine nu greşeşte, ai greşit şi tu, greşeala se plăteşte”. Diva a adoptat, însă o formă pervertită a acesteia, formă ce menţine prima parte, şi anume aceea a greşelii specific umane, enunţată, teoria ar suna cam aşa: „Am greşit şi eu, dar cine nu greşeşte, ai greşit şi tu şi tu şi tu şi tu şi tu……”

Astfel a început ancheta divei, cu imprudenţe, aroganţe, atacuri, speranţe(speranţe că o să ajungă şi ea unde îi e locul: la sapă)udrea-vara

Anunțuri